FOTBAL: Asten Tăuţii Măgherăuş şi Tisa Sighet domină întrecerea judeţeană a juniorilor
FOTBAL. Campionatul juniorilor din cele două serii maramureşene de Liga a IV-a s-a încheiat, la fel cum s-a terminat şi la seniori. Trebuie să facem menţiunea că sistemul de punctare este uşor diferit faţă de cel de la seniori, cu 4 puncte acordate pentru victorie, un singur punct pentru un rezultat de egalitate şi, firesc, niciun punct pentru înfrângere. Din păcate, însă, avem şi enorm de multe neprezentări sau meciuri pierdute la “masa verde”.
Uneori este dificil să faci rost de doctor de fiecare dată, mai ales în zonele rurale, alteori este dificil să faci deplasarea cu echipa mare din lipsa banilor, mai exista şi substituiri de jucători sau accidentări voite pentru că n-au fost suficient de mulţi copii strânşi pentru un meci. Şi, de ce să n-o spunem, în anumite locuri există şi delăsare, echipele de juniori fiind considerate mai degrabă o povară.
Nu acelasi lucru se întamplă în alte localităţi, cu alte echipe, care se străduiesc să asigure condiţii viitorului. Remarcabilă evoluţia celor de la Asten Tăuţii Măgherăuş şi de la Tisa Sighet, care au câştigat toate meciurile disputate până acum.
Juniori D. Seria Sud
Clasament omologat
1. Asten T. Măgherauş – 56p (159-9) – 15 - de menţionat golurile marcate ! 159 !
2. Minerul Cavnic – 49p (43-12) – 15
3. Unirea Şişesti – 44p (60-37) – 15
4. Spicul Mocira – 41p (70-20) – 15
5. Gloria Renel – 32p (63-44) – 15
6. Eaton Fărcaşa – 32p (35-28) – 15
7. Spicul Ardusat – 32p (49-48) – 14
8. Progresul Şomcuta – 30p (28-34) – 15
9. Independenţa – 21p (44-47) – 15
10. Someşul Ulmeni – 20p (37-55) – 15
11. Lăpuşul Tg. Lăpuş – 16p (23-56) – 15
12. Vectrix Satulung – 16p (19-85) – 14
13. Minerul Băiţa – 9p (24-57) – 15
14. Someşul Tămaia – 4p (12-137) – 15
Juniori D. Seria Nord
Clasament omologat
1. Tisa Sighet – 52p (93-7) – 13
2. Iza Dragomireşti – 41p (56-14) – 13
3. CSO Borşa – 38p (59-12) – 13
4. Marmaţia Sighet – 33p (49-17) – 13
5. Salina O. Şugatag – 33p (35-31) – 12
6. Zorile Moisei – 28p (34-37) – 13
7. Bradul Vişeu – 21p (39-38) – 12
8. Rozalina Rozavlea – 20p (34-56) – 13
9. Recolta Sălişte – 12p (15-40) – 13
10. Foresta C-lung – 8p (14-51) – 13
11. Avântul Bârsana – 8p (16-62) – 13
12. Brişca Sărăsău – 8p (12-91) – 13
Sursa : InfoMM
La baraj se vor întâlni cele două echipe de pe primele locuri seria sud şi nord respectiv , Asten Tauţii Măgherăuş şi Tisa Sighet !
De menţionat faptul că în ultima întâlnire dintre cele două Asten,sub denumirea de Arsenal Baia Mare, s-a impus cu scorul de 2-1 !
hai rozavlea///////////////
juniori de la rozavlea sunt cei ma tari…….cu rednik in poarta:))…au avut ghinion acest sezon dar din sezonu viitor rup tot………hai rozalinaaaaaaa::>>>>>>>>>>>>>
va fii un meci echilibrat intre Tisa si Arsenal speram ca Arsenal sa invinga,pe 3 iunie de la ora 3,va invitam la meci pe stadioniul Dealul Florilor